A trecut deja ceva timp dar pentru mine parca s-a scurs doar o... CLIPA...Inca nu vreau sa vorbesc despre tine la timpul trecut si nu cred ca o voi face vreodata...
TATA mi-e pur si simplu un dor teribil de tine, atat de greu se pogoara amintirile care raman fara aparitia ta in fata ochilor mei, incat sufletul imi canta a jale...
Nici nu stiu ce doare mai mult: ca nu mai esti aici cu noi, ca esti acolo de unde nu te pot vedea aievea sau auzi asemeni sau ca am inteles cat de mult pierdem din timpul pe care viata ni-l contureaza langa cei dragi...
Ce sa ma fac atunci cand mi-e dor de tine TATA, atunci cand simt un gol imens muscand fara mila din orice privire spre viitor, atunci cand parca nimic nu pare sa imi domoleasca urletul din mine sau lacrimile prea sarate pe care ochii le clipocesc luand locul ploilor ce par sa nu mai vina?
Ce sa ma fac TATA atunci cand ma simt coplesita de viata, de suvoiul fara margini al lucrurilor ce trebuie facute, atunci cand ma simt coplesita de teama, de frica fata de oameni, fata de mine, fata de neputinta pentru ceea ce nu poate fi decis de nimeni dintre noi oamenii?
Ce sa ma fac atunci cand privesc spre genunea necuprinsa a cerurilor acoperite de stelele reci sau de nori in forme ciudate de cruci sau de aripi si zbor si incerc sa vorbesc cu tine imaginandu-mi doar ce mi-ai putea raspunde?
Ce sa ma fac atunci cand ma rog seara de seara pentru tine la Cel fara de Margini in iubire si mila si imi vine sa strig dupa tine acoperind intreg pamantul ca sa fiu sigura ca ma poti auzi si in final...raspunde!
Mi-e dor de tine TATA si nimic nu mai pot acum spune...
