JUDECATA

Savarsind calatoria

oh, duhule-duh

inaltat ca un zmeu in vazduh,

vei afla la capatul scarii

luminata gradin-a iertarii

si pe cea doar cu spini

a-nserarii...

Oh, bietule suflet,

doar tu mereu singuratic

vei fi lumina si bezna

cele care, de-acum, se despart

de-a dreptul dramatic

in necuprinse taramuri bune

si rele, care

vor cerne-ndelete

faptele bune, pacatele grele

savarsite, oh, duhule-duh

acolo, mai jos

de vazduh...

Nici n-ai sa intelegi, biet

suflet pustiu de lacrimi uscate

de unde atatea greseli si

atatea pacate

cand mereu ti s-a spus

sa cumpanesti cat mai bine

lumina si umbra ce

salasluiau, impreuna, in tine;

sa fii bun si plin de cainta

fata de-ntunericul greu

cautand, pana si-n el, un

strop de lumina,

un strop de credinta si

sa intoarcem mereu si mereu

urmatorul obraz

rabdand multumiti oricare

palma a vietii,

oricare necaz...

Si-acum? Acum iata oh,

duhule-duh

cum aici, la capatul scarii

mai presus de

oricare vazduh,

judecatile-s aspre

si totul pare uitat

iar orice umilire-ndurata

parca ar fi un pacat

incat, oh, duhule-duh

si suflet mereu singuratic

gradina cea mare-a luminii

astepta-vom, se pare, zadarnic

Pana la judecata de-apoi

nici n-ai unde sa stai;

in gradinile noptii ori in

cele luminate ca-n Rai

incat, pana la Pronuntarea

cea Mare

vom poposi obositi

intre cele doua Hotare

caci, vezi, duhule-duh

acolo, mai jos de vazduh

n-am adunat destule pacate

ca sa-noptam in

vesnica noapte

si nici n-am facut destul bine

spre-a vesnici in gradinile pline

cu roua stelara si cu lumina

lina, divina...

Astepta-vom deci

intre aceste Hotare

unde floarea-soarelui

infloreste,

paleste si moare...

(poem din viitorul volum de poezii CLIPA 2012)