24 octombrie 2011

PASAPORTUL DE PIATRA

...De ieri imi e gata
slefuit ca atare
pasaportul de piatra, cel
cu patru hotare.
Hotarul spre stele,
in numele Tatalui. Jos,
inspre crestetul somnului
hotarul Fiului, iar
pe umeri de piatra
impliniti mai putin,
Sfantul Duh si Amin...

Alaturi, apropiatii ma
priveau din piezis, pe
furis, asteptand de la mine
o vorba de bine: "Nu-i
asa ca-i frumos?"
Oficial, aici totu-i perfect.
Chiar si identitatea imi
e sapata in piatra
sa nu-mi piara numele
in pustiu, cand
vantu-n pustiu o sa bata
iar jos, sub o lespede
grea e chiar ea, casa mea
unde groparii-or sa sape
adanc, pentru umarul drept,
pentru umarul stang
ca sa dispun de-un
al naibii confort care,
desigur, va costa mult
mai putin de un ort...

"Nu-i asa ca-i frumos?"
Ma-ncurajau apropiatii
duios...Ce sa le spun?
"Mai frumos n-are cum...",
parca vazand acei vamesi
de fum, ce-mi vor lua in
primire cu raceala nefirea
controland cu privirea
acele date solemne, exacte,
despre cand am trecut
hotarul dinspre viata
si moarte; desprimenindu-mi
cu detasare invelisuri
din carpe, din piele, din oase,
sintetizandu-le in
iluzorii, efemere carcase...

Era totul asa de perfect langa
cele patru hotare de piatra,
ca se punea firesc intrebarea:
"Oare ce mai asteapta?"
Nimic important...
Doar ca, poate vedeti,
prea-cinstitii gropari
se intampla ca-s beti,
mult prea beti
ca sa poata sapa
noi hotare de huma
intre Soare si Luna,
intre Tata si Fiu, intre
ce-a fost si ce nu-i,
intre
Intreg si Pustiu;
asa ca de nimeni
n-au vreme Acum
prea-cinstitii gropari,
mai ales de Poetii
care si-asa tot
umbla hai-hui,
mereu, fara rost printre
Hotarele Mortii,
Hotarele Vietii...



(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu