TREI SCRIITORI TULCENI AU PRIMIT PRIMELE PREMII LITERARE " STEFAN ROMEO GHIOC"

* Este vorba despre Elena Netcu - Opera Omnia Poezie, Stanislav Popescu - Opera Omnia Prozã şi Doina Lelia Postolache - Publicisticã

* Premiul a fost instituit de revista de culturã ,,Steaua Dobrogei" în memoria reputatului scriitor şi publicist tulcean

 

Ziarul Delta, 18 ianuarie 2012 

Împlinirea a 162 de ani de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu, precum si Ziua Nationalã a Culturii, au fost sãrbãtorite în cadrul unei manifestãri de tinutã organizatã de Episcopia Tulcii, Seminarul Teologic Tulcea si revista „Steaua Dobrogei". Amfitrion al evenimentului care a avut loc în Sala Studio a Teatrului „Jean Bart" a fost profesorul Mihai Marinache.

Cu aceastã ocazie, un juriu de specialitate (avându-l ca presedinte de onoare pe scriitorul israelian de limba românã Carol Feldman - cetãtean de onoare al orasului Tulcea), prezidat de Olimpiu Vladimirov (membru al Uniunii Scriitorilor din România) si pãrintele protoiereu Romeo Ispas, a acordat câstigãtorilor desemnati primele Premii literare „Stefan Romeo Ghioc" (1944 - 2011). 

Premiul instituit de revista de culturã ,,Steaua Dobrogei" în memoria reputatului scriitor si publicist tulcean a intrat, la prima sa editie, în posesia urmãtorilor scriitori tulceni: Elena Netcu - Opera Omnia Poezie, Stanislav Popescu - Opera Omnia Prozã si Doina Lelia Postolache - Publicisticã.

A fost vorba despre un spectacol literar muzical la care si-au dat concursul fosti si actuali profesori, elevi ai scolii, invitati din licee de prestigiu ale municipiului, precum si scriitori tulceni. Spectacolul a evocat, muzical si literar, personalitatea vietii si operei eminesciene, momente din creatia marilor spirite ale culturii si literaturii române care s-au nãscut si au evoluat ,,sub auspiciile geniului eminescian", împletind si secvente din lucrãrile scriitorilor tulceni consacrati sau în curs de afirmare.

Printre invitati s-a aflat si Preasfintitul Pãrinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a binecuvântat derularea spectacolului dedicat valorilor culturale nationale si locale. Alti invitati marcanti au fost deputatul PDL Marian Avram si directorul Directiei Judetene de Culturã, Iulian Vizauer.

Lavinia BOGDAN (redactor ziarul DELTA)

DESPRE TINE, TATĂ!

Astăzi nu te-am uitat dragă tată. Astăzi împreună cu prieteni, colegi ai tăi, rude, ţi-am spus La Multi Ani de ziua numelui ca si cum ai fi fost alaturi de noi... Ne-am dat seama toti ca intr-adevar esti cu noi in sufletele noastre si amintirile noastre frumoase cu tine taticul meu drag!

ÎN ULTIMA VREME NU AM MAI POSTAT DIN OPERA TA MAI NIMIC PENTRU CA...

pregătim celor care au vizitat pagina ta in repetate randuri o dezvaluire completa a nestematelor lasate de tine acestei lumi- poezii de o profunzime intensa pe care doar sufletele neadormite o pot avea!

Vom lansa primele e-book-uri cu cărţile tale in asa fel incat cei care sunt deja interesati de acestea sa le cunoasca usor. Vom arata nu doar poeziile tale profunde tati, dar si romanele de proza extraordinar de VII, de pline de UMOR, dar un umor dramatic pe care doar oamenii care accepta realitatea dar combatand-o in acelasi timp o pot face.

Şi la fel de curand colegii tai, scriitorii tulceni, vor anunta lansarea unui concurs anual de creatie literara si publicistica in memoria ta, draga tati.

PE CURÂND LA URMĂTOAREA POSTARE TATI!

CRĂCIUN CU ÎNGERI

Dragul meu tată, de aici din efemerele trăiri lumeşti trimit gândurile mele spre veşnicia in care te-ai imbracat cu bunăvoinţa Celui de Sus. Trimit din trecerea clipelor, catre veşnicia in care te scalzi acum, iubirea mea cea mare si greu de cuprins in cuvinte pentru tine, tata! 

Pendulez între realitatea lui "nu mai esti langa mine" si înţelegerea lui "vei fi mereu in inima mea". Reusesc cu greu sa nu te mai caut langa brad cu privirea si sa imi imaginez ca sufletul tau e mai presus de inaltimea oricarui brad lumesc, in lumea stelelor care imbraca dansul vesnic al îngerilor!
Şi pentru ca e vremea colindelor, te colind acum cu magia unui cantec strabun si stiu ca il vei auzi de acolo din ceruri!

Craciun Fericit alaturi de Ingeri, dragul meu tata!

35...

In miez de noapte ma gandesc la tine Draga Tata...

Ma gandesc cum trec minutele, asteptand sa apari cu zambet larg pe buze, zambetul tau bland si cald, inconjurat de florile magnifice cu micii spini ce poarta numele de trandafiri, soptind cuvintele de care am mereu nevoie la fiecare an, din nou, mereu, din nou...

Un dor atat de definit si totusi imposibil de descris...

Privirea mea cauta cu speranta amintirea imaginii tale, auzul meu memoreaza din clipele trecute si parca totusi mai vii ca niciodata, cum ma strigai pe nume, la 7, 17, 20, 30...astept inca sperand ca voi auzi si acum al tau 35...

Dar Draga Tata in sufletul meu te regasesc mereu, in rugaciunea mea de zi cu zi, in lumina tainica a candelei ce straluceste toata iubirea mea catre tine!

Nu te teme sa iubesti acele momente in care viata iti arata drumuri necunoscute spre univers,

Cand clipele iti arata intr-un crampei cat de eterna e trecerea lor si cat de mereu sunt de fapt langa noi…

Nu te teme de uitare sau de vreo liniste grea, fara sfarsit…

Nu te gandi ca la un moment dat nu vei mai gandi si ca tot ce se poate simti nu se va mai putea simti…

Nu tresari atunci cand vei auzi ceea ce altii nu vor putea auzi…

Nu te intrista cand vei vedea ceea ce altii vor plange ca nu pot inca vedea…

Nu te chinui incercand sa spui ceea ce altii inca nu vor sa auda…

Lumea aceasta e una  fara sfarsit, e  lumea vietii din care nu vom pleca de fapt niciodata,

A vietii in care iubirea cladeste mereu autostrazi spre infinit, ca intr-un cerc de neoprit,

In care tu ma iubesti pe mine, eu te iubesc pe tine

Si iubindu-ne astfel nu vom fi niciodata pierit….

Pentru ca mereu va ramane cineva cu ceva de iubit…

Suntem de fapt o generatie fara sfarsit,

In care doar nume se schimba pe fondul nestins al  iubirii aflate sub semnul infinit!

                                            

 ITI MULTUMESC DIN SUFLET TATI... AM AUZIT NUMAI CE SOAPTA TA...

SOAPTA CELOR "35"

O viaţă de cuvinte în imagini - Mai bine de o lună fără...Ştefan Romeo Ghioc

Ziarul Delta din 18 noiembrie 2011:

Ziarul Delta: http://www.ziaruldelta.ro/

ATEMPORAL

Timpul poate are puterea de a şterge multe... însă oricâte clipe ar trece sentimentul pur şi adevărat al iubirii e imposibil de sters... 

Cred că singurul sentiment imposibil de sters in aceasta lume este iubirea...cate dovezi de mare dragoste sunt in lumea aceasta mare care au traversat secole, milenii, carora nici macar nu li se mai stie momentul şi totusi dovada lor a strabatut timpul direct catre atemporal...

LUMEA CUVINTELOR DE AICI SPRE DINCOLO

Romeo Ghioc a fost cu siguranta un jurnalist desavarsit, cunoscut de foarte multa lume, de-a lungul a decenii de exercitare a unei profesii incercate puternic de tarele unui regim dur, de tranzitia catre ceva necunoscut dar indelung asteptat cu miros de libertate si hatisul cailor intortocheate, ca un labirint al stabilizarii unei democratii intr-o tara obisnuita cu greutatile.

Jurnalistul Romeo Ghioc a trecut la cele vesnice, dar in mod neindoielnic memoria si mostenirea lasate de el din aceasta activitate sinuoasa, in care trebuie sa pastrezi obiectivitatea si puterea adevarului, in acelasi timp cu incercarea de a ramane in permanenta om, vor fi mereu puternice. Mostenirea lui nu se numara doar in miile de articole publicate in cei 30 de ani de jurnalism, din care aproape 20 de ani petrecuti ca redactor la ziarul cel mai vechi al Dobrogei, cotidianul Delta. 
Mostenirea lui nu se numara doar in zecile de colaborari cu ziare centrale, la care a avut si prieteni foarte buni, fosti colegi in anii de facultate ai academiei de jurnalism Stefan Gheorghiu, prieteni care sunt si acum adevarati guru ai presei romanesti- Lelia Munteanu, Rodica Simionescu. Sau prieteni plecati inaintea lui la cele vesnice si care acum cu siguranta l-au reintalnit- Radu Anton Roman sau chiar un cunoscut al sau din tinerete, celebrul Adrian Paunescu, oltean ca si el, care a fondat un cenaclu nemuritor. 

(Articol aparut IN MEMORIAM- cotidianul tulcean DELTA, 28 octombrie a.c.)
Mostenirea lui Romeo Ghioc o reprezinta si multi actuali jurnalisti locali formati cu rabdare de el de-a lungul anilor, care ii datoreaza un nume si o initiere in cunoastere si apoi inevitabil in recunoastere.

Jurnalismul este o meserie teribil de grea, in care echilibrul familial de pastrat devine o adevarata provocare. Lucru reusit de dansul prin cresterea unei fiice care ii calca incet si sigur pe urme ca si mod de gandire, de scriere, a unei fiice de care l-a legat o profunda prietenie a invatarii continue a celor necesare unei vieti reusite.

Foarte multa lume si-a luat saptamana trecuta adio de la un om greu incercat de acele hatisuri ale tranzitiilor de orice fel, incercari pe care le-a transpus cu un condei nemuritor in poezii extrem de adanci ca si mesaje de transmis celor din jur. Foarte multa lume a plans pe cel care, acum daca gandim la rece, a initiat lucruri in premiera pe plan local, a fost un deschizator de drumuri in multe: un mare iubitor de sport, a creeat o imagine adevarata sportivilor locali si i-a promovat cu incapatanare- a scris despre volei, baschet, box, canotaj, atletism; mare iubitor de sah a fost initiator al Trofeului de sah al ziarului Delta; mare iubitor de delta a scris enorm despre viata oamenilor din delta, unde si acum cand i se pronunta numele, foarte multa lume reactioneaza; mare iubitor de poezie si cultura a fost printre fondatorii principali ai Asociatiei Scriitorilor Tulceni.

CAND..

Desperechiati si palizi,

aproape de varsare,

cand linia finala vom

trage, ezitand

de-o ultima-ndoiala,

de-o ultima-ntrebare

desperechiati si singuri,

mai singuri ca oricand

cand umbra, agatata

de-un ultim rest de soare

ne va mai tine inca

la maluri, neplecati,

mai cautand raspunsul

la marea intrebare,

mai cautand o umbra,

de umbre cautati;

cand mult prea grea va

pare pe umeri rosi de

vreme

(deja ca o aripa

spre noapte cautand)

camasa stravezie

a altei epiderme

si-aceeasi intrebare

raspunsul cautand

camasile de huma in

care toti bunicii

ca intr-o nunta muta

tacuti s-au infasat

ne-or inveli tacute

cand noi

incet pleca-vom

cutremurand sub pleoape

raspunsul asteptat...

(poezie din volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI 2001)

TOT MAI ADES

Tot mai ades mi-este greu

sa intarzii mereu

prin aceste hatisuri de luna,

de soare, unde totul se naste

iar in finaluri se moare;

tot mai ades mi-este greu

prin cuibare de fluturi

fluturand a mereu

inspre zari ce nu sunt,

orizonturi mutate intruna de vant

ori pescarusi rataciti pe pamant;

tot mai ades intregul ma strange

intre vami de miere-durere

si lacrimi de sange

si doar pescarusii-mi

sunt fratii, surorile

care-mi mai muta zarile

mai departe, mai incolo, mai sus

de rasarituri, de luna,

de miere-durere, de

orice perisabil apus...

(poezie publicata in volumul PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

POETUL

Poetul

e acea nesiguranta eterna

din care curg vesnicii

de fantani nedormite;

e aratarea nearatata, de

care se-mpiedica injurandu-l

cei temporar vii.

Poetul

e picatura de vin pietrificata

de prin toate iubirile lumii.

Poetul

e tristetea tuturor care

si-au dospit trecerea

dinspre ieri spre azi, cersind

o trecatoare eternitate;

Poetul

e botanica tuturor frunzelor

cazute de-a lungul si latul

trecatoarelor noastre imperii

pentru-a neconteni

eternitatile vremii.

Poetii

sunt cei negasiti acasa

nicicand de postasii

care-si numara

in decenii ori secole pasii;

statornicia migratoarelor stoluri

ce cauta-n colturi de lume, tipand,

cuiburi ce-au fost

in copaci ce nu sunt;

si-atunci dintre tainele toate,

se naste tiptil intrebarea:

oare ce e...Poetul?

(poezie publicata in volumul PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

JERTFA

Imbatranira caii, visand

aceeasi iarba

ascunsa intre doua

galopuri paralele

de-a lungul unei osii

ce-a rupt in doua

visul

plimbat ca o morgana

prin cantecele mele.

Imbatranira caii.

Din ce in ce mai rar

auzu-l infioara

galopul lor spre soare,

iar oistea aceasta e

piatra de hotar:

de-o parte cel ce naste,

de alta

cel ce moare...

(poezie publicata in volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI- 2001)

VISE

Face-ti-as

un pat de flori

din calcaie-n subtiori,

face-ti-as

un pat de stele

din calcai pan'la sprancene;

face-m-ai

floare de camp

sa adorm la tine-gand

face-m-ai raza de stea

sa visez in noaptea ta;

face-ne-am flori de campie

sa-nflorim o vesnicie,

face-ne-am

un pod de stele

sa pornim spre Rai cu ele...

(poezie din volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI- 2001)

SOLDATUL

Soldatul acela

imbatranise-n transeele nimanui.

Citise de-o lume

ultima scrisoare de-acasa,

uitase de-o lume gustul

ultimului tutun;

nu mai avea decat

pusca si santul acela,

singurele, apropiatele-i rude.

Numai in veacul din urma

in umarul drept se

pripasise o floare de camp.

Soldatul o simtea, o visa;

se facusera trei: o groapa, o

pusca, o floare. Doar ei.

Intr-un alt veac

batranul soldat

a fost avansat.

Buruienile-i mistuisera

groapa si pusca, numa'

palmele-i erau adunate caus

peste floarea aceea de camp

oarecare, nemuritoare...

(poezie din volum FANTANILE CU OCHI ALBASTRI- 2001)

TANARA DOMNITA

Tanara domnita

cu vara-n cosita,

domnita batrana

cu iarna de mana,

unde-i primavara

ce-ti deschise rana

spre un soare care

pana-n toamna moare?

...Dragostele mele bune

vine ziua sa le-adune

intr-o lacrima de fata

pana-n zori nesarutata;

dragostele mele rele

vine noaptea sa le spele

intr-un rasarit de luna

daruit de-o zana buna

dragostele mele toate

infloresc amestecate

sus, pe o spulberatura

stropita-n soare si luna...

(poezie din volumul VITRALII- 1970)

JUDECATA

Savarsind calatoria

oh, duhule-duh

inaltat ca un zmeu in vazduh,

vei afla la capatul scarii

luminata gradin-a iertarii

si pe cea doar cu spini

a-nserarii...

Oh, bietule suflet,

doar tu mereu singuratic

vei fi lumina si bezna

cele care, de-acum, se despart

de-a dreptul dramatic

in necuprinse taramuri bune

si rele, care

vor cerne-ndelete

faptele bune, pacatele grele

savarsite, oh, duhule-duh

acolo, mai jos

de vazduh...

Nici n-ai sa intelegi, biet

suflet pustiu de lacrimi uscate

de unde atatea greseli si

atatea pacate

cand mereu ti s-a spus

sa cumpanesti cat mai bine

lumina si umbra ce

salasluiau, impreuna, in tine;

sa fii bun si plin de cainta

fata de-ntunericul greu

cautand, pana si-n el, un

strop de lumina,

un strop de credinta si

sa intoarcem mereu si mereu

urmatorul obraz

rabdand multumiti oricare

palma a vietii,

oricare necaz...

Si-acum? Acum iata oh,

duhule-duh

cum aici, la capatul scarii

mai presus de

oricare vazduh,

judecatile-s aspre

si totul pare uitat

iar orice umilire-ndurata

parca ar fi un pacat

incat, oh, duhule-duh

si suflet mereu singuratic

gradina cea mare-a luminii

astepta-vom, se pare, zadarnic

Pana la judecata de-apoi

nici n-ai unde sa stai;

in gradinile noptii ori in

cele luminate ca-n Rai

incat, pana la Pronuntarea

cea Mare

vom poposi obositi

intre cele doua Hotare

caci, vezi, duhule-duh

acolo, mai jos de vazduh

n-am adunat destule pacate

ca sa-noptam in

vesnica noapte

si nici n-am facut destul bine

spre-a vesnici in gradinile pline

cu roua stelara si cu lumina

lina, divina...

Astepta-vom deci

intre aceste Hotare

unde floarea-soarelui

infloreste,

paleste si moare...

(poem din viitorul volum de poezii CLIPA 2012)

CEALALTA VIATA

Intr-o viata care va fi

am sa fiu lautar

pesemne chiar plin de har,

sau un soldat resemnat

innoptat pe-o baricada solara

sau voi fi o fantana albastra

unde ciutura veche

isi cauta Steaua Polara,

sau voi fi calatorul

pornit in nesfarsita plimbare

prin vesniciile Carului Mic,

Carului Mare...

Intr-o trecere viitoare

poate-am sa fiu iarasi Poetul

ucis pe roata unsa cu miere

fara nici o durere

sau voi fi cerbul ce-alearga

sa iasa din bezna

cu strigate de lupi

adanc infipte in glezna, ori

cine stie, voi fi iarasi Poetul

neaflat nicicand de postasii

care-si numara de decenii

ori secole pasii...

Intr-o viata ce fi-va sa fie

voi fi poate cormoranul stingher

strigandu-si singuratatea

din imensitatea stolului

in care e prizonier

sau poate voi fi...

...Dar indiferent ce voi fi

sau ce nu, in viata ce vine

am sa te caut din margine-n

margine iarasi pe tine,

Cantarea Cantarilor toate,

zana prea-buna, ne-buna

care ne vindeci mereu

de-ale lumii pacate...

(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATA- 2011)

DESPARTIRE

Iubito, a sosit Postalionul

din vremuri vechi, urcand

spre vesnicie,

bunicul ne trimite gramofonul

sa ne indemne la o sindrofie

Maine in zori, cand va porni spre stele

Postalionu-i plin cu vise-apuse

Si doar un loc e liber sus, pe capra,

Langa birjarul ce demult se duse

Iubito, ce sa facem, ca pe locul

acela, doar un singur vis incape

iar eu am ordin sa ajung la stele

cu nimeni din cei dragi indeaproape

Sa dam cu zarul n-are rost, se stie

ca zarurile vietii-s masluite

asa ca spune-mi limpede : "acuma

urca tu sus langa birjar, iubite

Eu voi veni la cursa urmatoarea

cand Postalionul poate trece iara

din vremuri vechi, urcand

spre vesnicie

cu gramofonu-mpachetat in poala".

Iubito, Postalionul este gata,

sa nu ma mai astepti la pranz acasa

dar eu te-astept,

la cursa urmatoare

ca singura din vesnicii mireasa...

(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

TATAL

Mai mereu incruntat si nedrept, prematur,

avand parul si gandul si sufletul sur

ne-amintim de el doar in scurte clipite

ca pe-un ciudat meteor- trecator

pe-ale vietilor noastre orbite...

Nespunand niciodata

de ce sufletu-l doare

chiar si-atunci cand goleste un biet blid cu mancare,

umil ca nu poate aduce mai mult

pentru cei ce-i iubeste-arzator

nu-n cuvinte, ci-n gand...

Mai mereu posac si parca vesnic invins,

mai mereu suduit

c-a baut vreo cinzeaca

pentru ca ranile sufletului

trecator sa-i mai treaca...

Ne-amintim de el doar in scurte clipite,

mai ales cand pleaca

de pe ale vietilor noastre orbite,

lasandu-ne singuri dintr-odata

si goi

de iubirea aceea profunda si muta,

neinteleasa de noi...

(poezie din viitorul album CLIPA)

PERSONALIA- IN MEMORIAM STEFAN ROMEO GHIOC

Stefan Romeo Ghioc este si va fi poetul si jurnalistul desavarsit.

Este si a fost tatal fiicei sale pana in ultima clipa a vietii si dincolo de ea...

A fost sotul plin de devotament in fiece clipa a celor 36 de ani de casnicie sarbatoriti cu un zambet inlacrimat pe un pat bolnav si suferind alaturi de sotia si fiica sa.

Cuvintele se contureaza greu, iar din suferinta fara margini lasata in sufletul fiicei si sotiei odata cu plecarea sa dintre noi, acolo sus inspre stelele la care medita si la Domnul cu care vorbea din ce in ce mai des in ultimii ani s-a nascut un legamant.

L-ati putea numi legamantul fiicei sale facut inainte ca tatal si prietenul ei cel mai bun sa plece in lumea in care "nu este nici umbra si nici suspin"- ca oamenii sa cunoasca in primul rand poezia profunda pe care tatal a scris-o in ultimii 10 ani.