Ursitoarele - Un roman premonitoriu despre viaţă şi viaţa dincolo de moarte

URSITOARELE...UN ROMAN PREMONITORIU DESPRE VIAŢĂ ŞI VIAŢA DINCOLO DE MOARTE... Prietenia dintre un mocan şi un aromân a străbătut deceniile, cu puterea pe care respectarea principiilor privind valoarea unui om a putut-o da!
Românul, tatăl meu, Ştefan Romeo Ghioc si aromanul, prietenul sau de-o viata, Mitre Caraman, reprezinta amândoi puncte de reper in domenii care au marcat viata orasului Tulcea. Mocanul-Romanul a reprezentat si reprezinta poate ziaristul cel mai complet, producator de alti tineri ziaristi talentati si, mai ales, cel mai longeviv ziarist din orasul Tulcea, dar si un om de cultura care a lasat posteritatii 6 volume de proza si poezie.

URSITOARELE

Aromânul reprezintă un punct de reper în economia locală, punând o amprentă unică asupra modului in care economia locala s-a dezvoltat de-a lungul tot a decenii de viata. Prietenia i-a adus laolalta la amurgul vietii fiecaruia dintre ei, unul povestindu-si viata, celalalt punand in paginile unei carti cu stilul sau incofundabil o viata ca in filme... 

Ursitoarele reprezintă viaţa aromânului de renume Mitre Caraman, scrisa pe parcursul a mai bine de 1 an de romanul la fel de cunoscut Stefan Romeo Ghioc, in paginile unei carti pe care cel din urma nu a mai apucat sa o vadă publicata, dar pe care o anunta deja cu nerabdare premonitorie, in gandurile sale de autor din volumul Pasaportul de Piatra, aparut in anul in care autorul a trecut la cele vesnice! O carte in care scriitorii tulceni au revăzut si gustat din nou amprenta inconfundabila a scrisului lui Stefan Romeo Ghioc, in care prietenii deloc puţini au revăzut viaţa plină de invataminte ale unui aroman intre aromani, dar si romani!

Ziarul Delta: Lumea cuvintelor de aici spre dincolo - In memoriam Ştefan Romeo Ghioc

Articol apărut în ziarul tulcean Delta din 28 octommbrie 2011:

Ziarul Delta: http://www.ziaruldelta.ro/

LUMEA CUVINTELOR DE AICI SPRE DINCOLO

Romeo Ghioc a fost cu siguranta un jurnalist desavarsit, cunoscut de foarte multa lume, de-a lungul a decenii de exercitare a unei profesii incercate puternic de tarele unui regim dur, de tranzitia catre ceva necunoscut dar indelung asteptat cu miros de libertate si hatisul cailor intortocheate, ca un labirint al stabilizarii unei democratii intr-o tara obisnuita cu greutatile.

Jurnalistul Romeo Ghioc a trecut la cele vesnice, dar in mod neindoielnic memoria si mostenirea lasate de el din aceasta activitate sinuoasa, in care trebuie sa pastrezi obiectivitatea si puterea adevarului, in acelasi timp cu incercarea de a ramane in permanenta om, vor fi mereu puternice. Mostenirea lui nu se numara doar in miile de articole publicate in cei 30 de ani de jurnalism, din care aproape 20 de ani petrecuti ca redactor la ziarul cel mai vechi al Dobrogei, cotidianul Delta. 
Mostenirea lui nu se numara doar in zecile de colaborari cu ziare centrale, la care a avut si prieteni foarte buni, fosti colegi in anii de facultate ai academiei de jurnalism Stefan Gheorghiu, prieteni care sunt si acum adevarati guru ai presei romanesti- Lelia Munteanu, Rodica Simionescu. Sau prieteni plecati inaintea lui la cele vesnice si care acum cu siguranta l-au reintalnit- Radu Anton Roman sau chiar un cunoscut al sau din tinerete, celebrul Adrian Paunescu, oltean ca si el, care a fondat un cenaclu nemuritor. 

(Articol aparut IN MEMORIAM- cotidianul tulcean DELTA, 28 octombrie a.c.)
Mostenirea lui Romeo Ghioc o reprezinta si multi actuali jurnalisti locali formati cu rabdare de el de-a lungul anilor, care ii datoreaza un nume si o initiere in cunoastere si apoi inevitabil in recunoastere.

Jurnalismul este o meserie teribil de grea, in care echilibrul familial de pastrat devine o adevarata provocare. Lucru reusit de dansul prin cresterea unei fiice care ii calca incet si sigur pe urme ca si mod de gandire, de scriere, a unei fiice de care l-a legat o profunda prietenie a invatarii continue a celor necesare unei vieti reusite.

Foarte multa lume si-a luat saptamana trecuta adio de la un om greu incercat de acele hatisuri ale tranzitiilor de orice fel, incercari pe care le-a transpus cu un condei nemuritor in poezii extrem de adanci ca si mesaje de transmis celor din jur. Foarte multa lume a plans pe cel care, acum daca gandim la rece, a initiat lucruri in premiera pe plan local, a fost un deschizator de drumuri in multe: un mare iubitor de sport, a creeat o imagine adevarata sportivilor locali si i-a promovat cu incapatanare- a scris despre volei, baschet, box, canotaj, atletism; mare iubitor de sah a fost initiator al Trofeului de sah al ziarului Delta; mare iubitor de delta a scris enorm despre viata oamenilor din delta, unde si acum cand i se pronunta numele, foarte multa lume reactioneaza; mare iubitor de poezie si cultura a fost printre fondatorii principali ai Asociatiei Scriitorilor Tulceni.

PASAPORTUL DE PIATRA

...De ieri imi e gata

slefuit ca atare

pasaportul de piatra, cel

cu patru hotare.

Hotarul spre stele,

in numele Tatalui. Jos,

inspre crestetul somnului

hotarul Fiului, iar

pe umeri de piatra

impliniti mai putin,

Sfantul Duh si Amin...

Alaturi, apropiatii ma

priveau din piezis, pe

furis, asteptand de la mine

o vorba de bine: "Nu-i

asa ca-i frumos?"

Oficial, aici totu-i perfect.

Chiar si identitatea imi

e sapata in piatra

sa nu-mi piara numele

in pustiu, cand

vantu-n pustiu o sa bata

iar jos, sub o lespede

grea e chiar ea, casa mea

unde groparii-or sa sape

adanc, pentru umarul drept,

pentru umarul stang

ca sa dispun de-un

al naibii confort care,

desigur, va costa mult

mai putin de un ort...

"Nu-i asa ca-i frumos?"

Ma-ncurajau apropiatii

duios...Ce sa le spun?

"Mai frumos n-are cum...",

parca vazand acei vamesi

de fum, ce-mi vor lua in

primire cu raceala nefirea

controland cu privirea

acele date solemne, exacte,

despre cand am trecut

hotarul dinspre viata

si moarte; desprimenindu-mi

cu detasare invelisuri

din carpe, din piele, din oase,

sintetizandu-le in

iluzorii, efemere carcase...

Era totul asa de perfect langa

cele patru hotare de piatra,

ca se punea firesc intrebarea:

"Oare ce mai asteapta?"

Nimic important...

Doar ca, poate vedeti,

prea-cinstitii gropari

se intampla ca-s beti,

mult prea beti

ca sa poata sapa

noi hotare de huma

intre Soare si Luna,

intre Tata si Fiu, intre

ce-a fost si ce nu-i,

intre

Intreg si Pustiu;

asa ca de nimeni

n-au vreme Acum

prea-cinstitii gropari,

mai ales de Poetii

care si-asa tot

umbla hai-hui,

mereu, fara rost printre

Hotarele Mortii,

Hotarele Vietii...

(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

JUDECATA

Savarsind calatoria

oh, duhule-duh

inaltat ca un zmeu in vazduh,

vei afla la capatul scarii

luminata gradin-a iertarii

si pe cea doar cu spini

a-nserarii...

Oh, bietule suflet,

doar tu mereu singuratic

vei fi lumina si bezna

cele care, de-acum, se despart

de-a dreptul dramatic

in necuprinse taramuri bune

si rele, care

vor cerne-ndelete

faptele bune, pacatele grele

savarsite, oh, duhule-duh

acolo, mai jos

de vazduh...

Nici n-ai sa intelegi, biet

suflet pustiu de lacrimi uscate

de unde atatea greseli si

atatea pacate

cand mereu ti s-a spus

sa cumpanesti cat mai bine

lumina si umbra ce

salasluiau, impreuna, in tine;

sa fii bun si plin de cainta

fata de-ntunericul greu

cautand, pana si-n el, un

strop de lumina,

un strop de credinta si

sa intoarcem mereu si mereu

urmatorul obraz

rabdand multumiti oricare

palma a vietii,

oricare necaz...

Si-acum? Acum iata oh,

duhule-duh

cum aici, la capatul scarii

mai presus de

oricare vazduh,

judecatile-s aspre

si totul pare uitat

iar orice umilire-ndurata

parca ar fi un pacat

incat, oh, duhule-duh

si suflet mereu singuratic

gradina cea mare-a luminii

astepta-vom, se pare, zadarnic

Pana la judecata de-apoi

nici n-ai unde sa stai;

in gradinile noptii ori in

cele luminate ca-n Rai

incat, pana la Pronuntarea

cea Mare

vom poposi obositi

intre cele doua Hotare

caci, vezi, duhule-duh

acolo, mai jos de vazduh

n-am adunat destule pacate

ca sa-noptam in

vesnica noapte

si nici n-am facut destul bine

spre-a vesnici in gradinile pline

cu roua stelara si cu lumina

lina, divina...

Astepta-vom deci

intre aceste Hotare

unde floarea-soarelui

infloreste,

paleste si moare...

(poem din viitorul volum de poezii CLIPA 2012)

CEALALTA VIATA

Intr-o viata care va fi

am sa fiu lautar

pesemne chiar plin de har,

sau un soldat resemnat

innoptat pe-o baricada solara

sau voi fi o fantana albastra

unde ciutura veche

isi cauta Steaua Polara,

sau voi fi calatorul

pornit in nesfarsita plimbare

prin vesniciile Carului Mic,

Carului Mare...

Intr-o trecere viitoare

poate-am sa fiu iarasi Poetul

ucis pe roata unsa cu miere

fara nici o durere

sau voi fi cerbul ce-alearga

sa iasa din bezna

cu strigate de lupi

adanc infipte in glezna, ori

cine stie, voi fi iarasi Poetul

neaflat nicicand de postasii

care-si numara de decenii

ori secole pasii...

Intr-o viata ce fi-va sa fie

voi fi poate cormoranul stingher

strigandu-si singuratatea

din imensitatea stolului

in care e prizonier

sau poate voi fi...

...Dar indiferent ce voi fi

sau ce nu, in viata ce vine

am sa te caut din margine-n

margine iarasi pe tine,

Cantarea Cantarilor toate,

zana prea-buna, ne-buna

care ne vindeci mereu

de-ale lumii pacate...

(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATA- 2011)

DESPARTIRE

Iubito, a sosit Postalionul

din vremuri vechi, urcand

spre vesnicie,

bunicul ne trimite gramofonul

sa ne indemne la o sindrofie

Maine in zori, cand va porni spre stele

Postalionu-i plin cu vise-apuse

Si doar un loc e liber sus, pe capra,

Langa birjarul ce demult se duse

Iubito, ce sa facem, ca pe locul

acela, doar un singur vis incape

iar eu am ordin sa ajung la stele

cu nimeni din cei dragi indeaproape

Sa dam cu zarul n-are rost, se stie

ca zarurile vietii-s masluite

asa ca spune-mi limpede : "acuma

urca tu sus langa birjar, iubite

Eu voi veni la cursa urmatoarea

cand Postalionul poate trece iara

din vremuri vechi, urcand

spre vesnicie

cu gramofonu-mpachetat in poala".

Iubito, Postalionul este gata,

sa nu ma mai astepti la pranz acasa

dar eu te-astept,

la cursa urmatoare

ca singura din vesnicii mireasa...

(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

TATAL

Mai mereu incruntat si nedrept, prematur,

avand parul si gandul si sufletul sur

ne-amintim de el doar in scurte clipite

ca pe-un ciudat meteor- trecator

pe-ale vietilor noastre orbite...

Nespunand niciodata

de ce sufletu-l doare

chiar si-atunci cand goleste un biet blid cu mancare,

umil ca nu poate aduce mai mult

pentru cei ce-i iubeste-arzator

nu-n cuvinte, ci-n gand...

Mai mereu posac si parca vesnic invins,

mai mereu suduit

c-a baut vreo cinzeaca

pentru ca ranile sufletului

trecator sa-i mai treaca...

Ne-amintim de el doar in scurte clipite,

mai ales cand pleaca

de pe ale vietilor noastre orbite,

lasandu-ne singuri dintr-odata

si goi

de iubirea aceea profunda si muta,

neinteleasa de noi...

(poezie din viitorul album CLIPA)